IMG_0091

Vacanță în Muntenegru: Kotor, Budva, Sveti Ștefan, Petrovac

Destinația principală a roadtripului prin Balcani despre care am scris aici, a fost Muntenegru, mai precis coasta Adriaticii din această țară, de la sud, la nord, cu toate plajele și orașele ce au transformat Muntenegru într-o destinație de vacanță. 

Zboruri directe spre Muntenegru nu există, iar ținând cont că vei avea nevoie de mașină pentru a  străbate coasta din lung, în lat, drumul cu mașina România-Muntenegru rămâne cred, cea mai bună variantă. Despre toată experiența drumului cu mașina până în Muntenegru și retur am povestit detaliat, aici. Chiar dacă drumul este lung și uneori anevoios, odată ce intri în Muntenegru deja simți sentimentul de vacanță și briza mării te îmbie. Denivelările din asfalt nu mai contează, drumurile înguste imediat după graniță devin și ele plăcute. La modul general, drumurile din Muntenegru sunt ok, cu mici scăpări, dar vibe-ul de vacanță își pune amprenta, condusul devine o plăcere, iar peisajele de vis.

Muntenegru este practic o alternativă a Croației pentru cei care doresc aceleași peisaje ale naturii, aceeași apă limpede a mării, același litoral, o arhitectură asemănătoare, dar prețuri mai mici, ce vin însă la rândul lor cu o ușoară scădere a calității serviciilor și infrastructurii. Ba chiar în ceea ce privește plajele, muntenegrenii stau un pic mai bine decât regiunea Dubrovnik-ului din Croația. Noi am călătorit în Muntenegru la mijlocul lunii iunie și deși eram îngrijorați că vremea și apa vor fi reci, totul a fost perfect, mai ales că nu am avut parte de aglomerație.

Cazarea în Muntenegru

Muntenegru stă bine la capitolul cazări, în sensul că oferta este variată, prețurile sunt bune și dacă ești atent la review-uri, condițiile cazărilor te vor mulțumi. Nu excelează în ospitalitate și în vorbitul limbii engleze, dar per total, raportul preț-calitate este unul just. 

Cu cât te apropii mai tare de Croația, prețurile cazărilor în regiunea Kotor sau Budva cresc, așadar dacă ajungi cu mașina în Muntenegru, sau ai de gând să închiriezi una, te poți orienta către orașele situate mai la sud. Oricum, drumul dintr-un capăt în altul al regiunii de coastă îl parcurgi într-o oră. 

Noi am optat pentru o cazare în orașul Petrovac și am plătit pentru 4 nopți simbolica sumă de 450 RON. Mai ieftin ca în Eforie. ? Daca pui mai puțin accent pe cazare și acorzi un buget mai mare experiențelor trăite, poți verifica disponibilitatea acestei cazări aici.

Orașul Petrovac na Mort este un orășel cochet, cu prețuri mai mici decât în nordul coastei și oferă apusuri de neuitat.

Ce vizităm în Muntenegru?

În principiu orașe și plaje, nu?

Orașele cheie ce ar trebui să se regăsească pe lista de obiective turistice de bifat ale oricărui călător sunt Budva, Kotor, Sveti Ștefan, Ulcinj, Hercev Novi și de ce nu, Petrovac na Moru. Pentru a vizita orașul Kotor, am optat pentru o croazieră în Kotor Bay, pe care am achiziționat-o din orașul de reședință, Petrovac. Mai multe am povestit într-un articol separat, aici. Croaziera a inclus și o vizită scurtă în orașul Hercev Novi, dar și o oprire la plaja Zanjice.

În ceea ce privește plajele, cele mai faimoase sunt Sveti Ștefan, Petrovac, Dobrec, Plaja Jaz, Lucice și Mogren. Unele din ele nu mi s-au părut așa accesibile din punct de vedere al locației așa că am deschis Google Maps și am început să iau la rând toate plajele de pe coastă. Așa am descoperit plaja Drobni Pijesak, care și-a câștigat locul în top-ul meu al plajelor din Muntenegru.

Budva

Este cel mai ofertant oraș, de la centrul istoric al orașului, viață de noapte, restaurante cu specific diversificat, port, hoteluri de lanț, locuri de joacă pentru copii, cartiere rezidențiale, până la mall-uri, outlet-uri, parcuri de distracții și magazine. Pe noi ne-a fascinat centrul vechi al orașului, pe care l-am vizitat într-o seară, într-o scurtă excursie cu mașina din orășelul în care eram cazați, Petrovac. Cetatea Budva adăpostește casele vechi ale orașului, transformate în pub-uri, taverne, patiserii și magazine artizanale de tot felul.

Arhitectura, decorul și culorile clădirilor transformă orice plimbare într-un răsfăț al privirii. Deși orașul este ofertant în mănăstiri și biserici, am optat pentru o simplă plimbare prin centrul istoric și am ales să cinăm la un restaurant situat în portul vechi, pe care îl recomand cu drag, numit Olimp. Prețurile au fost accesibile, personalul foarte drăguț, iar mesele situate pe plaja îngustă din fața restaurantului aveau o atmosferă romantică și o vedere plăcută.

Insula Sveti Stefan și plaja Sveti Ștefan

Sveti Stefan este practic o peninsulă transformată într-un resort exclusivist de 5 stele. Deși nu mai este deschisă publicului larg, această insulă a transformat plaja în una din cele mai faimoase atracții ale litoralului Muntenegrean. Pe bună dreptate, apa turcoaz a Adriaticii se îmbie perfect cu arhitectura clădirilor de pe insulă, oferind o priveliște de neuitat.

Podul care unește insula exclusivistă de coasta muntenegreană împarte plaja într-una publică, pe partea stângă și într-una privată, pe partea dreaptă. Deși plajele sunt formate din pietricele, ca în mai toată regiunea, claritatea apei îți va oferi sesiuni de snorkeling fără a te scufunda. 🙂

Petrovac na Moru

Petrovac, numit și Petrovac na Moru este orășelul liniștit în care am fost cazați și care ne-a intrat la suflet. Prețurile aici sunt mai mici decât în nordul regiunii, atmosfera este mai relaxantă, cozile lipsesc, tavernele și parcurile sunt frecventate de localnici, iar apusurile sunt printre cele mai frumoase, mai ales dacă sunt admirate de pe treptele Castelului Kastio.

Dacă sunteți în căutarea unui restaurant pentru a lua cina, vă recomand din tot sufletul restaurantul Ambasador. Mâncarea este delicioasă, am avut parte de cea mai bună cină din întreaga vacanță, iar servirea este una ireproșabilă.

Petrovac ne oferă o plajă publică, chiar în mijlocul stațiunii plus încă două plaje foarte populare în apropierea orașului numite Lucica și Bulijarica.

Plaja Drobni Pijesak

Deși nu am găsit-o pe internet ca fiind inclusă în topul atracțiilor de bifat în Muntenegru, această plajă mi s-a părut mult mai plăcută în ceea ce privește atmosfera și apa, decât alte plaje supraaglomerate, inundate de forfotele de turiști. Veți avea posibilitatea să vă închiriați un șezlong, sau să vă întindeți prosopul unde doriți. Tot aici există și o tavernă locală. Sper că pozele vă vor convinge.

Următoarele două zile le-am petrecut în Dubrovnik, Croația. Dacă aveți în plan să bifați ambele țări, v-aș sfătui să vizitați întâi Muntenegru, abia apoi Croația, altfel riscați să fiți puțin dezamăgiți de Muntenegru. Am povestit într-un articol separat, aici, despre experiența noastră din Dubrovnik.

Mai poți citi și ...

LASA UN COMENTARIU

Caută cazare

Booking.com