Traveladria
Franța

Paris: cum găsim zboruri ieftine, despre transport, unde ne cazăm, unde mâncăm și ce vizităm

Adria20 februarie 20197 min de citit

Am ajuns în Paris pe 10 februarie, de ziua mea. Sincer, Parisul nu era în topul listei mele cu destinții de bifat, dar Disneyland era! Așa se face că am ajuns în Paris. Despre experiența la Disneyland și despre ce trebuie să știi înainte să ajungi acolo, am scris într-un articol separat aici.

Parisul nu este cea mai accesibilă destinație mai ales în ceea ce privește costul biletelor de avion. În rest… o rezolvăm.

Așadar…cum ajungi în Paris ieftin?

Tarom, Air France și Blueair au curse directe spre Paris, pe aeroportul Charles de Gaulle, aeroportul cel mai apropiat de oraș. Ei bine, în mare parte a timpului, biletele de avion depășesc lejer 120 EURO, așa că ne-am orientat spre aeroportul Beauvais, pe care aterizează tot curse directe, dar mai ieftine, precum Wizzair. Blueair are de asemenea cursă directă și pe acest aeroport.

Am optat pentru Wizzair deoarece era mai ieftin și am plătit pentru biletele de avion dus-întors către Paris aproximativ 200 RON/ persoană.

*Dezavantajul: Transferul spre Paris este destul de scump, 14.50 EURO/sens/persoană.

Așadar, mai adaugă 29 EURO/persoană la costul biletelor de avion și compară înainte de a achiziționa biletele de avion toate variantele. Dacă există vreo ofertă la Tarom s-ar putea să ieși mai ieftin. Mai ales dacă ai nevoie de bagaje. Wizz-air nu mai are inclus nici măcar bagajul de mână de 10 kg. Noi am plecat cu un rucsac în spate și după toate comparațiile am hotărât că așa e cel mai ieftin.

Revenim… de la aeroportul Beauvais în Paris poți ajunge cu autobuzul. Biletele de autobuz se pot achiziționa atât online cât și în aeroport, la casa de bilete.

Biletele de autobuz pot fi rezervate online aici.

Cum ieși din aeroport, în partea dreaptă vei vedea o stație de autobuze, cu stâlpi roșii. De acolo poți cumpăra bilete și tot acolo te vei așeza la coadă pentru a aștepta autobuzul.

Durata călătoriei este de 1 oră și 20 de minute iar ultima oprire este la stația de metrou Porte Maillot.

Transportul în Paris

Deși în cea mai mare parte am încercat să luăm orașul la pas, am folosit și metroul, mai ales seara spre hotel.

Costul unei călătorii este 1.90 euro iar biletul poate fi refolosit la metrou timp de 2 ore de la prima validare și 90 minute la autobuze. Biletele se achiziționează de la casele de bilete sau de la automate. La automatele de bilete poți plăti cu cardul sau cash, însă trebuie să fii atent pentru că unele acceptă doar monede.

Unde ne cazăm?

Cazarea in Paris este scumpă. Inițial nu găseam un hotel decent, chiar și de două stele, până în 300RON/noapte în centrul Parisului, ulterior am renunțat la locația foarte centrală și ne-am orientat spre un hotel situat lângă o stație de metrou.

Categoric aș opta și a doua oară pentru un hotel nu foarte central, dar mai ieftin și în apropierea unei stații de metrou. Ce am înțeles din cele 3 zile în Paris? Ei bine, Parisul este mare! Parisul nu poate fi luat la pas dintr-un capăt în altul și sigur vei folosi oricum metroul. Sau poate fi, dar de cei mai sportivi.

Oferte de cazare în Paris găsești aici. Noi ne-am cazat la Hotelul Median Paris Congres și am plătit 614 RON pentru 3 nopți, fără mic dejun (micul dejun era undeva la 40 RON/noapte/persoană, diferență enormă pe care am constatat-o la toate hotelurile). Ulterior m-am bucurat de alegerea făcută și vă explic în continuare de ce.

Unde mâncăm?

Dacă nu ai mic dejun la hotel, nu te îngrijora! O rezolvi ieftin și gustos cu Auchan sau Carrefour. O baghetă franțuzească este 80 cenți, diferite specialități de brânză sunt 2 euro/200g, prosciutto & co. aproximativ 1.50 euro/100g, un ecler este 1 euro, iar două croissante 1.5 euro.

Aaa… o sticlă de Moet… țineți-vă bine…. 18 euro! Yep… 80 lei, iar o sticlă de vin bunicică în jur de 4 euro. Așa s-a făcut că în fiecare dimineață am mâncat destul de bine, fără costuri mari.

Mâncarea la restaurante este piperată. Și nu în sensul de condimentată, cum ar fi fost mai bine, ci scumpă. O masă într-un restaurant decent cu un fel de mâncare și o băutură costă cam 50 euro, pentru două persoane. Foarte rar am văzut restaurante cu oferte pentru meniul zilei. Un lucru e clar, cu cât te îndepărtezi de centru cu atât mâncarea este mai ieftină și poți găsi meniuri la 15 euro.

Cel mai bine, înainte de a te decide să alegi un restaurant, fă un scurt research pe Tripadvisor. De cele mai multe ori are dreptate.

Le Creme de Paris – Tradiționalele „Crepes” cu șuncă, cașcaval și ou – 10 euro/bucata.

Ce vizităm în Paris?

În prima zi când am ajuns a plouat aproape toată ziua, așa că ne-am orientat spre un obiectiv ferit de ploaie…Louvre!

Biletul de intrare este 15 EURO/persoană dacă îl cumperi de la casele de bilete si 17 EURO/persoană dacă îl achiziționezi online.

Dacă ai până în 26 de ani și ești cetățean al Uniunii Europene intrarea este gratuită, prin prezentarea unui act de identitate la intrare.

De asemenea, în prima duminică din fiecare lună intrarea este gratuită pentru toată lumea, de la ora 18:00 până la 21:45.

Este bine să știi că muzeul este închis în fiecare marți.

Pentru mai multe informații sau pentru a achiziționa bilete online click aici

Intrarea în muzeu se face prin bine cunoscuta piramidă, imediat ce treci de poarta de security. Vei coborâ scările rulante și vei ajunge în zona de informații, cafenele și a caselor de bilete. Odată ce ajungi acolo ia-ți o hartă. Îmi vei mulțumi după. Muzeul este i-mens.

Pentru intrarea propriu-zisă în muzeu vei urca iar pe scările rulante și vei prezenta biletul și buletinul/pașaportul pentru verificare.

Dacă ești pasionat de istorie și artă și vrei să analizezi fiecare exponat, s-ar putea ca o zi să nu îți fie suficientă.

Enjoy!

După Louvre am pornit pe jos, prin ploaie, prin parcul Jardin des Tuileries până în Piața Concorde.

Ne-am încălzit cu un pahar de vin fiert si am gustat pentru prima dată “crepes” cu cremă “speculoos”, un fel de cremă din biscuiți, de la o creperie ambulantă. Ulterior am găsit-o la Mega Image. 🙂

Spre seară am traversat Sena și am pornit pe jos spre turnul Eiffel. Deși plănuiam să luăm o sticlă de vin și să admirăm de pe o băncuță faimoasa construcție, frigul și oboseala ne-au făcut să ne îndreptăm spre hotel după doar 5 minute.

A doua zi ne-am întors în copilărie, la Disneyland, experiență despre care am scris aici.

În ultima zi ne-am îndrăgostit iremediabil de Paris.

Am început dimineața în arondismentul 18, în zona Montmartre din patiserie în patiserie, fiind o mare fană a eclerelor, croissantelor, pain a chocolatelor și a tuturor altor făinoase. Shame on me!

Montmartreul este romantic, șarmant și faimos, mai ales datorită Bazilicii SacreCoeur, ce oferă o priveliște minunată asupra Parisului.

După ce am luat o gustare pe treptele de la SacreCoeur, ne-am plimbat jumătate de zi pe străduțele cochete din Montmartre și am admirat vitrinele elegante ale magazinelor de tot felul.

În drum spre Galeriile Lafayette ne-am oprit la cabaretul Moulin Rouge, doar pentru a-l surprinde în poză.

Au urmat Galeriile Lafayette, și nu pentru că plănuiam să facem shopping ci pentru că voiam să vedem design-ul interior faimos. Pozând în stânga și în dreapta am văzut un indicator către terasă, pe care l-am urmărit și bine am făcut. Am ieșit pe terasa Galeriilor Lafayette exact când soarele apunea în spatele turnului Eiffel. Priveliștea a fost minunată și gratis.

Plimbarea a continuat pe celebrul bulevard ChampsElysees, apoi pe malul Senei până am ajuns iar la turnul Eiffel, de data aceasta cu șampanie și macaroons. (6 euro, 4 bucăti, hmmm…)

Seara, din oră în oră pe fațada turnului Eiffel are loc un joc de lumini. Nu am urcat în el, dar poți ajunge sub măreața construcție gratuit după o verificare a bagajelor.

Deși se spune că cea mai frumoasă vedere a turnului Eiffel este din Piața Trocadero, pe partea cealaltă a Senei atmosfera mi s-a părut mai liniștită, fără magneți de frigider, suveniruri luminoase și tot felul de tarabe.

Dacă sunteți amatori de cine romantice, e bine să știți că majoritatea restaurantelor se închid la ora 23. Așa am ajuns ca în ultima seară, deși pofteam la fondue, să cinăm la Burger King-ul de lângă hotel, care era deschis non-stop.

A, era să uit! Uitați ce animăluțe drăguțe am găsit în Trocadero Gardens!

← Toate ghidurile din Franța